Publicat in 1931 ca scriere autonoma, Comoara regelui Dromichet avea sa fie continuat prin Aurul negru (1932), spre a fi reunite, dupa definitivarea fiecaruia in 1943, ca doua parti ale unui singur roman, pastrind, in editiile incepind cu 1949, titlul celei din urnia. Intentia ambitioasa si marturisita a pro/storului a fost aceea de a realiza in maniera balzaciana o Cronica romaneasca a veacului XX.
La baza romanului sta conflictul, de larga circulatie in literatura neoromantica a inceputului de veac, dintre o lume veche, patriarhala, nu lipsita de nevoi, dar armonioasa in interior, si o lume noua, agresiva si rapace, brutala si interzisa valorilor morale. Cu alte cuvinte, se infrunta in roman un univers statornic prin aderenta organica la locurile de bastina si la rinduielile traditionale configurate intr-un etos verificat de milenii — cu elemente alogene, venite de aiurea sub impulsul lacomiei, sau cu altele, instrainate de origini din motive la fel de culpabile. Asemeni multora, scriitorul confunda capitalismul cu dialectica progresului tehnic, industrial si economic, punindu-Ie sub semnul unificator al ostilitatii sale nedisimulate, de unde si un dublu registru afectiv al textului: sentimentalism si lirism, paseism si reintoarcere spre matricea securizanta a satului, de o parte, iar de alta, apasarea liniilor si stilizarea in vederea sarjarii, a refuzului civilizatiei moderne. Cele doua parti ale romanului, incheiat printr-un epilog, reunesc trei si respectiv doua „carti", impartite la rindul lor in capitole, avind fiecare un motto liric, ce urmareste „punerea la unison a cititorului cu tonalitatea capitolului" Wolfgang Kayser
Citeste Ana Levârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu