miercuri, 15 iunie 2011

Alexandre Dumas - Cei Patruzeci Si Cinci

Romanul Cei Patruzeci si Cinci a fost scris intre anii 1847 si 1848 in colaborare cu Auguste Maquet, romancier si dramaturg francez cunoscut in lumea literara mai ales datorita prieteniei sale cu Alexandre Dumas. 
Actiunea se petrece intre 1585 si 1586, treisprezece ani dupa masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu, cand Franta este inca in plina tensiune si agitatie din cauza „razboiului religiilor“ si a luptei pentru putere.
Perioada tumultuoasa a secolului al XVI-lea i-a oferit lui Dumas o cantitate mare de material istoric; el a ales sa urmareasca in romanul sau trei piste principale ale evolutiei politice si sociale ale acelor vremuri: evenimentele tulburi din Paris, ascensiunea la putere a lui Henric al IV-lea de Navara si deruta ducelui d’Anjou, in Flandra. Intriga complexa, personajele puternice cu interese clare dar incompatibile, scenele de razboi alternate cu cele de dragoste, reusesc sa intregeasca aceasta capodopera, pe drept cuvant una dintre cele mai valoroase din portofoliul autorului.

Citeste Ana Levârda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu