„Pe neasteptate, in noaptea aceea, i i sim i inima sfa iata si zbucni in lacrimi, cu capul infundat in perna, pentru ca nu mai in elegea nimic. Il iubea, il iubea din cale-afara de mult. De ce? Nu stia, nu va sti niciodata nimic, dar il iubea, toata fiint a ei il striga. Se facuse lumina, dragostea izbucnise asemenea razelor de soare. Planse multa vreme, plina de o rusine si de o fericire peste putin a de exprimat...“
Pentru Zola, romanul este „procesul-verbal” al unei experiente prin care romancierul studiaza reactia elementelor naturale in contact cu circumstantele si mediile in care le face sa intervina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu