În pofida faptului că întâlnise femeia ideală în bogata, frumoasa şi depravata „Dirty” Troppmann, naratorul romanului Albastrul cerului este un impotent, ceea ce îl forţează să-şi exploreze apetitul sexual nesăţios prin alte mijloace. Impotenţa sa sexuală reflectă un sentiment mai larg, de neputinţă, care domină acest roman scris în 1935, dar nepublicat până în 1957. Călătorind prin Europa în 1934, Troppmann remarcă primele semne de înflorire a nazismului, resemnat, se pare, în faţa eventualului triumf al acestuia.
Convins de eşecul politicii în general, el se menţine cu hotărâre departe de orice fel de activitate politică revoluţionară, în schimb, împreună cu Dirty, se angajează cu bună ştiinţă într-un proiect de autodistrugere. Bataille a mai scris despre starea de „suveranitate” resimţită exact în momentul în care persoana se simte pierdută într-o împrejurare care depăşeşte orice posibil beneficiu, orice experienţă „regeneratoare”. Troppmann încearcă să atingă această stare prin comiterea repetată a unor păcate, prin respingerea valorilor şi violarea tabuurilor.
Oglindind prăbuşirea Europei în fascism prin intermediul personajelor sale îmbibate în alcool, bolnave şi decăzute, Bataille semnalează fascinaţia nazismului faţă de o sexualitate abjectă şi fatală. Romanul se referă la ispita violenţei exaltate a fascismului, în timp ce, în final, sugerează că este posibil să întorci aceste forţe împotriva lor însele. Foarte puţini pot egala dorinţa lui Bataille de a descoperi un grad zero, impetuoasa sa căutare a nulităţii absolute, cuplată cu recunoaşterea că,în final, acesta este un obiectiv de neatins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu