marți, 3 decembrie 2013

Jules Verne - Indiile Negre


Indiile negre (franceză Les Indes noires) este un roman scris de Jules Verne în 1877. Opera a apărut în foileton în Le Temps între 28 martie și 22 aprilie, iar pe 24 septembrie același an a fost publicată în volum.
Cartea stabilește o paralelă între bogăția legendară a indiilor orientale și occidentale și noua bogăție bazată pe cărbune a regiunilor industrializate ale Europei, dobândită în cursul revoluției industriale.
Simon Ford este un fost maistru din mina de huilă din Aberfoyle, Scoția. După ce prospectorii au declarat epuizate zăcămintele, cu un deceniu în urmă, el a rămas să trăiască în galerii, împreună cu soția sa, Madge, și fiul lor, Harry. Însă cercetările lui dau la iveală un nou filon și, la cererea lui, inginerul minier James Starr reia exploatarea.

Exploatarea este reluată cu succes și o nouă așezare minieră ia naștere în zonă. Însă o serie de fenomene inexplicabile încep să se producă, multiplicându-se în timp, explicate în primă fază prin prezența unor creaturi fantastice în galeriile minei. Misterul ia sfârșit odată cu găsirea lui Nell - o tânără care pare să nu fi văzut niciodată lumina zilei și nu are nicio noțiune despre împărțirea timpului în zile și ore. În decursul anilor următori, fata este adoptată de Simon și de soția lui, Madge. Wikipedia

Citeste Sofica Radulescu

Un comentariu: