vineri, 13 iunie 2014

Philippe Djian - Asta Da Sarut


Fiica unui importantissim producator de incaltaminte este ucisa. Nathan si Marie-Jo sint cei doi politisti care ancheteaza. Nathan e alb. Marie-Jo este de culoare. Fiica Jennifer Brennen isi detesta parintele. Ea era o activista a marsurilor antiglobalizare. Se lega uneori cu lanturi de portile fabricilor care disponibilizau. Dar functiona si ca prostituata (20/ora).
Acesta este un deghizament convenabil pentru o fresca a lumii contemporane. Din partea unui scriitor care s-a situat de la debut pe pozitii de negare a stilului „frumos“. Sex si violenta intilniti din plin la Philippe Djian. El are o carte de povestiri, Crocodiles (1989). Motto: „crocodil: animal sensibil care are insa pielea dura.“ Romanul acesta din 2002 e – din contra – alcatuit cu obstinatie din suprafete.
Din decoruri. De exemplu, de baruri: „DJ venea din Barcelona, decoratia interioara (tendinta postnucleara) era semnata de un tinar artist londonez, tintuit intr-un scaun rulant, bucataria era japoneza, servitorii homosexuali sau bisexuali, iar articolele Adidas, Nike si Prada ale anului trecut erau inlocuite de articole Brennen cu doua sute cincizeci de euro perechea din piele albastra de caprioara.“ Don’t you step on my blue suede shoes. Nathan asculta Elvis. Marie-Jo – negri care striga fuck, money, fuck. Violenta inseama deci suprafata. Doar suprafata. Interiorul sensibilitatii este in alta parte.
Undeva intr-un loc fara nume. Orasul din Asta da sarut! nu are nume. Si nici tara dragostei nebune din 37°2 le matin (1985): el face totul pentru a fi alaturi de ea, pina intr-o zi. Cind ea innebuneste.
Tehnica apartine contrapunctului. Ce vede Nathan. Ce vede Marie-Jo. Ce stie Nathan („Si iat-o miscind bolnavii in spital ca sa cistige citiva bistari. Si nu gasesti lucrul acesta minunat? Imagineaza-ti ce ar fi facut Balzac din asta. Imagineaza-l pe Céline sau pe Dostoievski.“). Ce-i raspunde Marie-Jo unui depanator TV, „un tip cu ceva mai tinar decit mine care a inceput prin a ne spune ca noi sintem valetii puterii. s…t I-am spus ca practica o meserie murdara pentru ca televiziunea este opiumul popoarelor“. Marie-Jo care se uita la TV si discuta serialul Totul despre sex. Marie-Jo care se intereseaza de Fernando Pessoa. (Chiar daca indirect – prin sotul ei titular al unui curs de creative writing). Natahan care face cadou un DVD cu Les médias et les illusions nécessaires ale lui Noam Chomsky. Nathan care sufera de chinurile stilului: „Am mers sa maninc un cirnat. Batea usor vintul – la inceput a fost placut, – care a rasucit hirtia in care a fost invelit cirnatul ca si punguta cu mustar ce mi-a alunecat pe mina. Ma stergeam cu al treilea servetel, primele doua zburasera executind lungi arabescuri pe cerul invinetit, irizat de oxidul de plumb s…t Ati citit scriitori buni? Inchipuiti-va ce ar fi facut ei cu un simplu cirnat si cu noaptea ce se lasa peste o intersectie zgomotoasa inconjurata de cladiri inalte cu paloare fantomatica“. 
Nathan care are pe noptiera cartea lui Jack Kerouac, Pe drum. Precum personajul care va deveni scriitor din 37°2 le matin. Cel care spune: „nu scriam in acel fel pentru a-i deranja (emmerder), era mai degraba contrariul, eu eram un tip sensibil si ei ma deranjau“. Fraza ce la transpunerea in romana ridica dificultati de argou. Insurmontabile pentru cel care a tradus Ça, c’est un baiser prin Asta da sarut! Baiser inseamna mai degraba futai decit sarut. Romanul politist are de altminteri climaxul intr-un viol. Djian nu este totusi un Miller al francezilor. Chiar un personaj nimfoman din 37°2 le matin regreta ca nu a dat si ea peste un Henry Miller. Naratorul din romanul din 1985, poate la fel de violent in gesturi precum detectivii Nathan si Marie-Jo, este un tip intr-adevar sensibil. El citeste poezie japoneza la pescuit. Desi pescuitul il plictiseste, l’emmerde. Simte, de exemplu, cind in aer pluteste o tragedie greaca.
De la cearta amoroasa din 1985 dintre indragostiti pentru stingerea televizorului se face un salt. In anul 2002 la DVD-ul cadou pentru fosta sotie. Nathan spera intr-o impacare.
Ceva a ramas totusi neschimbat. Stilul. Observatiile meteorologice realizeaza elementul-cheie la Djian. Uneori cuvintele sint identice. Aceasta comparatie: „ne-am incheiat seara discutind despre ploaie si despre timpul frumos, vreau sa spun despre aceasta caldura abominabila care turnase peste oras o cutie de sirop de artar (s.m.)“ din 1985 face pereche cu Marie-Jo: „Aveam senzatia ca ceva avea sa ni se intimple, dar nu se intimpla. Poate si din cauza caldurii care siroia peste oras ca un sirop de artar (s.m.) peste un ventilator fixat pe tavan care incheia totul“.
Dintre propozitiile despre vreme cele despre caldura se distanteaza. Ea creste, creste si suspansul.
S-ar putea spune ca Djian este putin neglijent. Dar el stie sa scrie. Obeservator Cultural

Un comentariu:

  1. "File not found" din pacate. Daca s-ar putea actualiza, ar fi super. Multumim.

    RăspundețiȘtergere