miercuri, 8 iulie 2015

Stefan Banulescu - Cartea Milionarului


Din tetralogia anunţată de Ştefan Bănulescu sub titlul generic de Cartea Milionarului, n-a apărut decît primul volum, Cartea de la Metopolis. Acest roman al unui teritoriu imaginar ar fi trebuit să fie fresca unei Românii a miturilor locale – reale şi imaginare, dacă am înţeles bine ceea ce spunea Bănulescu despre cele patru cărţi ale romanului său. Cartea de la Metopolis cuprinde lumea cîmpiei dunărene dintre Călăraşi şi Brăila aşa cum a fost reinventată de prozatorul care cunoştea ca nimeni altul istoria mare şi măruntă a acestei bucăţi de ţară. 

În spatele fiecărei poveşti despre Metopolis,  aşteptau nenumărate altele despre Călăraşi, Slobozia, Giurgiu sau Brăila, cele mai multe de pe la începutul secolului trecut, cu date precise şi nume reale. Din cînd în cînd Bănulescu, om altfel scump la vorbă, mai povestea despre locurile astea şi, dintr-una, într-alta, se adîncea uneori mai bine de două ore în naraţiune, întorcîndu-se apoi în tăcerea lui politicoasă. Dacă-l întrebai despre Dicomesia, Metopolis sau despre Cetatea de Lînă te lămurea, retrăgîndu-se în persoana „autorului”, că ceea ce e scris în roman despre un loc sau altul nu e o evocare riguroasă, fiindcă una e noima unui roman şi alta, cea a unui manual de geografie.
În Cartea de la Metopolis ceea ce se întîmplă la zi devine pretext pentru reconstituirea întîmplărilor de altă dată. Prezentul e al unui oraş îmbătrînit în care apariţia unui om care a venit să facă avere cu o singură roată de căruţă se transformă în eveniment. Milionarul vrea să afle de la omul cu roata dacă n-a dat faliment şi ziarul Universul, cu Cazzavillan cu tot, dar de vreme ce nu-i aşa, se vede că lucrurile nu stau peste tot la fel, cu criza asta.
Dacă în acel prezent al romanului nu se întîmplă mare lucru, iar afacerile se fac la fereală, fiindcă nu sînt tocmai curate, trecutul personajelor e cel mai adesea fabulos şi întîmplările pe carre le au de povestit, aşijderea. Colecţionarul tuturor acestor naraţiuni e Milionarul, care se întîlneşte cu mai toată lumea din oraş şi încearcă să afle ce şi cum despre fiecare chiar de la sursă, dincolo de ceea ce se spune prin tîrg. Căci, aici, una e ceea ce se spune despre cineva, alta e ceea ce povesteşte acel cineva despre sine însuşi şi, uneori, cu totul altceva e ce i s-a întîmplat cu adevărat. 
Generalul Marosin de pildă. Despre el se spune că e cel mai puternic om din Metopolis. Generalul mai are şi o poveste personală, pe care o încredinţează prietenului său Milionarul. Altfel, puternicul Marosin e prizonierul rudelor sale, care stăpînesc şi macină tot, dar asta ştiu doar Generalul şi discretul său prieten. 
La sfatul Milionarului, Glad, omul cu roata, de-abia ieşit din puşcărie, nu se arată prin oraş pînă cînd nu-şi face rost de nişte haine care să-i asigure o poreclă cumsecade. Pînă atunci pune la cale o fabrică de lumînări de seu şi roboteşte nevăzut prin gospodăria generalului Marosin, primind în schimb un rînd de haine purtate din partea acestuia. O uniformă de general fără epoleţi şi fără vipuşcă, dar care poate fi recunoscută drept ceea ce a fost. Incît fostul puşcăriaş, se alege cu porecla de Generalul Glad atunci cînd iese la plimbare prin Metopolis, pentru prima oară. 
Cu celelalte personaje Milionarul procedează în ordine inversă, porneşte de la poreclele pe care li le-au dat metopolisienii şi de la ceea ce se vede că sînt, pentru a afla ce au fost. Aşa se întîmplă cu Iapa-Roşie, cu Părintele Viaţă Amărîtă sau cu Constantin Întîiul Pierdutul. Cel din urmă, cunoscut sub numele de Costică Pierdutul, sau cum îşi zicea el, Observatorul Astronomic, umbla cu trenul şi se oprea prin toate gările mai răsărite din această parte a ţării unde făcea în minte, aproape instantaneu, înmulţiri şi împărţiri cu numere de cîte şase cifre şi, pentru rafinaţi, calcule cu extrageri de radicali şi ridicări la puterea a treia, fără să greşească vreodată. Ştiind asta din familie l-am întrebat pe Ştefan Bănulescu dacă şi Milionarul sau Generalul Marosin au existat. Mai mult sau mai puţin! a venit răspunsul. Catavencii

Citeste Maria Enache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu