Povestea „Păcală în satul lui” de Ioan Slavici a văzut pentru prima dată lumina tiparului în Tribuna, 13/25 septembrie – 18/30 septembrie 1886.
Sătul să mai umble de colo până colo prin lume, Păcală s-a întors în satul natal hotărât să-şi întemeieze o casă, ca toţi oamenii de treabă. Primul pas făcut de eroul nostru în schimbarea comportamentală a fost să-şi ia o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului. Viţeluşa creştea devenind cea mai frumoasă din sat, dar şi stăpână pe întregul hotar.
Sătenii, gândindu-se că viţeluşa lui Păcală s-a îngrăşat datorită hranei de pe terenurile lor, au hotărât să taie animalul, să-i ia carnea iar pielea să i-o dea lui Păcală căci acesta când a adus animalul în sat era piele şi os. Eroul nostru fără să se supere, a luat pielea vacii şi a pornit cu ea la drum s-o vândă.
În drumul său, Păcală poposeşte la o femeie al cărei bărbat era plecat de-acasă cu treabă, să înnopteze. Gazda gătea de zor, plăcinte, varză cu costiţă şi chiar purceluşi pentru a-l aştepta pe vornic (aici cu sensul de primar). Planurile femeii au fost date peste cap de venirea neaşteptată a bărbatului său. De cum l-a văzut venind, femeia a început să pitească bunătăţile care pe unde se putea.
Bărbatul sosit acasă, obosit şi flămând a fost răsplătit de nevastă cu mămăligă, însă Păcală şi-a pus mintea la lucru şi a iscusit un plan care să-i aducă merindele ascunse bine în faţa ochilor. Prefăcându-se că vorbeşte cu pielea de vacă, care de fapte era proorocul lui, Păcală îl îndemnă pe bărbat să caute în anumite locuri căci acolo va găsi numai bunătăţi. Văzând bărbatul că proorocul musafirului ştie ce se ascunde în casa sa, a dorit să-l cumpere pe şapte pungi de galbeni.
Cu banii în buzunare, Păcală îşi ia ziua bună de la gazde şi porneşte pe drum spre satul său, însă nevasta speriată i-a luat urma musafirului rugându-l să facă din piele piele, ca toate pieile şi să-i ieie darul proorociei. Eroul nostru a luat şi de această dată şapte pungi cu galbeni, dându-i femeii pontul: să opărească pielea cu apă de izvor strecurată prin sită deasă.
După această întâmplare, Păcală şi-a propus să se facă om cuminte şi chiar s-a făcut: şi-a cumpărat casă frumoasă, pământuri, car cu patru boi, cal de călărit, vacă cu lapte, oi de prăsilă.
Invidioşi, sătenii au mers la Păcală să-i ceară socoteală cum şi de unde a făcut atâta avere. Făcându-i din cuvinte, Păcală le-a istorisit povestea pieii de vacă, apoi sătenii au mers la casele lor, şi-au sacrificat vitele însă nu au putut scoate nici un ban pe pielea animalelor. Văzând una ca asta, sătenii au decis să-l omoare pe Păcală, dar cum?
După mai multe socoteli, satul a hotărât să-l bage pe Păcală într-un sac, să-l lege cu o funie de o piatră de moară apoi să-l arunce în Dunăre.
Pe când oamenii satului se pregăteau să-i găsească lui Păcală locul potrivit pentru a fi aruncat în apă, prin zonă a trecut un jelepar (negustor de vite) cu o mie de boi după dânsul. De cum l-a văzut pe Păcală în sac, omul l-a luat la întrebări cum de a ajuns legat. Eroul nostru i-a îndrugat o minciună cum că satul îl vrea vornic însă el nu acceptă deoarece în sat sunt multe neveste tinere şi singure, căci bărbaţii lor pleacă de-acasă cu săptămânile, iar Păcală nu le poate stăpâni. De cum a auzit negustorul una ca asta, a dezlegat sacul, eliberându-l pe Păcală, apoi s-a băgat chiar el în sac. Plecând Păcală de la locul faptei, a luat cu el cireada de boi, ducându-i acasă.
După aruncarea sacului în Dunăre, oamenii s-au întors în sat; de cum l-au văzut pe Păcală l-au şi luat la întrebări: cum a reuşit să scape şi de unde are atâtea vite. Păcală ca de fiecare dată, cu o minciună a scăpat de gura lumii, îndemnându-i pe toţi să sară în apă şi să adune vite. Şi chiar aşa au făcut sătenii, s-au întors la Dunăre, au sărit în apă şi duşi au fost, rămânând Păcală cel mai harnic, cel mai de treabă, cel mai vrednic om din satul lui, fiindcă, de! Era numai el singur cu nevestele. cartiletinerilor.com
Citeste Doru Maniu
Citeste Doru Maniu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu