Pavel nu avea un birou, si nu era inconjurat de carti din care putea sa se inspire. Nu scria pe computer, ca sa aiba posibilitatea sa reciteasca si sa corecteze cele scrise. Apostolul isi dicta epistolele, si nu de putine ori, o facea in conditii vitrege de temnita. Realizarea acestui fapt ne umple de o profunda uimire si recunostinta, nu doar in fata cunostintelor lui biblice, ci, mai ales, in fata miracolului si a harului insuflarii, al inspirarii si al iluminarii de care Duhul lui Dumnezeu i-a facut parte. Numai Duhul lui Dumnezeu putea sa-i indice cu atata precizie si relevanta citatele din Vechiul Testament, prin care, pe de o parte, sa-si sustina argumentarea, si, pe de alta parte, sa-si invite destinatarii sa faca conexiunea cu contextul din care citeaza. Ca sa ilustram relatia dintre testamente, ne-am putea folosi de analogia aisbergului. Cea mai mare parte din masa lui se afla sub nivelul apei si tocmai ceea ce nu se vede creeaza impactul care poate scufunda chiar si Titanicul. In lumina analogiei, Vechiul Testament corespunde partii nevazute a aisbergului, iar Noul Testament, partii de deasupra apei. Impactul celor afirmate de Pavel este amplificat doar daca nu reducem la tacere contextele originare ale citatelor si referintelor vechi-testamentare. Aceia dintre cititorii epistolelor lui care vor accepta invitatia de a sonda contextul de origine al citatelor vor ajunge sa inteleaga bogatia celor scrise si se vor convinge de armonia Scripturii, fiind motivati ei insisi sa nu treaca peste ce este scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu