„Laleaua neagră” este o scurtă povestire despre datorie şi iubire. Protagonistul trăieşte, cred eu, profund kantian, deoarece îţi dedică întreaga activitate creării unei plante artificiale. Munca însă îl orbeşte, şi îl face să nu mai înţeleagă că ingredientul princiapl al unei creaţii de orice fel este iubirea. Bafta lui constă în faptul că este iubit de o femeie mult mai deşteaptă decât el. Femeia modelului romantic nu este însă pervertită de emanciparea modernistă: nu e nici măcar tentată să-şi asume reuşite ce nu-i aparţin.
Probabil din cauza asta îmi plac mie eroinele romantice: pentru că îşi dovedesc feminitatea acţionând din umbră, cu o înţelepciune net superioară bărbatului. În prezent din păcate, e tocmai invers: îşi dovedesc prostia acţionând făţiş asemeni altor bărbaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu