vineri, 1 iulie 2011

Michel Tournier - Regele Arinilor


Al doilea roman a lui Michel Tournier, după Vineri sau limburile Pacificului, Regele arinilor se apropie foarte mult de realismul magic, atât de la modă în perioada în care a fost scris: o atmosferă plină de semne şi premoniţii, în care orice eveniment are un înţeles ocult, în care chiar şi Abel Tiffauges,depanator la un garaj din Franţa, are un destin teribil de îndeplinit în descifrarea semnelor lumii.

"Scrierile sinistre ale lui Abel Tiffuage", pseudo-jurnalul acestui personaj contradictoriu, presupus a fi scris între anii 1938-1939 plin de nedumeririle, chemările, tulburările unui om chinuit, coincide cu debutul romanului. În scrierile sinistre se fac dese trimiteri la copilăria şi adolescenţa lui Abel în colegiul Saint-Christoph, lugubru şi neprimitor. În al doilea război mondial va trece prin o serie de întâmplări nefericite şi va ajunge prizonier într-un lagăr nazist.
Unul dintre multele simboluri ale romanului este Căpcăunul. Iniţial m-a dus cu gândul la o imitaţie grosieră faţă de căpcăunii lui Pascal Bruckner, dar aici parabola căpcăunului capătă sens în contextul ororilor naziste. Gí¶ring şi Hitler sunt căpcăuni, iar Abel este doar un visător într-o lume dezaxată. Iar dezechilibrul ei suprem îl aruncă chiar în locul în care se va desăvârşi destinul său, un loc încărcat de mit, de legendă, de simbol.
"Dar simţea mai ales chemarea formidabilă şi blândă a acestui spaţiu neatins, a acestui pământ argintat."
Aici, el aşa-zisul pedofil, dezechilibrat va găsi o fiinţă minunată, singura capabilă să-i ofere dragoste şi înţelegere, un elan orb, mesagerul unor vremuri apuse.
Cartea apare ca o pledoarie pentru reîntoarcerea la lumea magică, fabuloasă a timpurilor străvechi, la frumuseţea mitologiei germane în contradicţie cu ideologia bolnavă, absurdă a nazismului.
Abel Tiffauge, fie privit ca un demn urmaş a lui Humbert Humbert din Lolita, fie privit ca un simplu defavorizat al sorţii şi mai ales al împrejurărilor istorice sau un gânditor sui-generis este o construcţie mai mult decât interesantă. O carte care, aparent pare relaxantă, de citit într-o zi toridă de vara, sau în metrou , se dovedeşte foarte neliniştitoare, ridicând o mulţime de semne de întrebare. Oana Mezanote

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu