luni, 25 noiembrie 2013

Iulian Vesper - Glasul


Tot romanul ar putea fi citit ca o convertire a nelinistii de dinaintea mortii în bucurie a împlinirii, chiar daca evenimentele evocarii par scurtcircuitate în surdina de idei consonante cu exigentele proletcultismului. Ca si în poezia sa, Iulian Vesper cauta izvoarele, prin identificarea unui ritm nu al naratiunii, ci al vietii care sa asigure transformarea suferintei în armonie, a fatalitatii în destin.
Este sensul luminos-tragic al acestei carti, care nu poate fi numita una despre fatalitate sau despre desertaciune, chiar daca fatalitatea si desertaciunea constituie în buna masura sensul figuratiei existentiale. Este sensul unei carti tulburatoare care merita sa fie scoasa la lumina. Mircea A. Diaconu

Citeste Maria Enache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu