duminică, 24 noiembrie 2013

J. D. Salinger - Noua Povestiri


Când spui J. D. Salinger, spui automat și De veghe în lanul de secară, poate unul dintre cele mai citite și mai iubite romane ale lumii. Numai că scriitura lui Salinger nu este desăvârțită doar în cazul acestui roman cunoscut de toată lumea, ci și în alte texte. Volumul de proze scurte intitulat simplu Nouă povestiri oferă încă un motiv pentru a-l iubi din toată inima pe Salinger.

Nu puțini sunt optzeciștii noștri care declară răspicat că au învățat să scrie doar după ce l-au citit pe Salinger. Dacă vă veți da răgazul de a parcurge cele aproape 200 de pagini ale celor Nouă povestiri, veți înțelege singuri de ce. Pe lângă stilul aluziv, care domină toate textele cuprinse în acest volum, veți avea parte de personaje autentice puse în situații dintre cele mai bizare, ale căror opțiuni vă vor face să vă regândiți atitudinea față de viață și cotidianul ei splendid și grotesc în același timp.
Cea mai cunoscută și iubită proză scurtă a lui Salinger este Pentru Esmé – cu dragoste și abjecție, de unde aflăm cum o fetiță cunoscută de un soldat înainte de plecarea în luptă îl poate ajuta pe acesta să treacă peste infirmitatea pe care cel de-al Doilea Război Mondial i-o aduce. Mesajul este acela că, de cele mai multe ori, nu avem nevoie de motive importante pentru a ne agăța de viață, că simpla conștientizare a faptului că pe lume există inocență și sacrificiu ne poate oferi speranța de care avem nevoie pentru a o lua de la capăt chiar și atunci când avem impresia că am fost privați nu numai de dorința de viață, ci și de sensul care ar putea face ca această experiență să aibă măcar o urmă de coerență.
O zi desăvârșită pentru peștii-banană este o poveste construită pe două planuri, în care Muriel vorbește cu mama ei la telefon despre problema soțului ei și despre îngrijorarea mamei cum că bărbatul va face iar lucrul acela. Muriel încearcă să o liniștească spunându-i că este mai bine, că vacanța le priește și că soțul ei pare a se fi liniștit. Pe plajă, el vorbește cu o fetiță despre peștii-banană, cei care intră într-o peșteră unde mănâncă atât de multe banane, încât se umflă și nu mai pot ieși. Abia apoi aflăm că bărbatul a început să facă lucrul acela doar după ce s-a întors din război, însă niciodată naratorul nu spune precis ce înseamnă lucrul acela, cititorul fiind nevoit să deslușească singur scenariul din detalii. La întoarcerea de la plajă, bărbatul se sinucide. Deși nu vom ști probabil niciodată care este acel lucru pe care bărbatul îl face cu certitudine și nu ne putem decât imagina diverse scenarii, un lucru este sigur: anumite experiențe, cum ar fi cea a războiului, lasă urme prea vizibile pentru a mai putea fi tolerate. Prin supraexpunere la ceea ce putem crede că ne este de bun augur ajungem să ne umflăm într-atât cât să nu ne mai putem salva de sine. Unele experiențe pot fi dăunătoare pe termen lung, ducând la pierzanie tocmai atunci când crezi că ai reușit să le depășești.
O altă poveste foarte frumoasă este cea a lui Teddy, puștiul genial de doar 6 ani, care, prin multiple reîncarcări și meditație continuă, ajunge să poată cunoaște viitorul și să se detașeze de el. Un text care te face să te întrebi, după toată suferința din cele opt povestiri de dinainte, cauzată în special de cel de-al Doilea Război Mondial, la ce bun să trăiești după regulile societății, cele ale logicii, care nu fac nimic altceva decât să te distanțeze de tine însuți și de sens. O mică concluzie teoretică adusă micilor drame necunoscute decât de puțini, o nouă perspectivă asupra lumii, una care scoate în evidență inutilitatea războiului și a faimei, a iluziei de grandoare și a luptei pentru putere. Un răspuns la tragedia secolului al XX-lea și o deschidere către o nouă epocă culturală, una a sinelui meditativ, ironic și detașat, dezinteresat și metafizic.
Deși cele Nouă povestiri ale lui Salinger nu au nimic explicit, nu sunt relatări detaliate ale consecințelor războiului asupra supraviețuitorilor, personajele sunt atât de vii și drama lor este atât de intensă, deși construită pe tehnica amânării și a detaliului semnificativ, încât volumul în sine poate fi perceput ca o artă poetică a unui scriitor care revoluționează tehnica narativă. Umorul este suficient de ironic pentru a oferi detașarea de care textele despre tragedii au nevoie pentru a nu deveni penibile, însă nu este atât de cinic, cât să declanșeze trăiri negative cititorului, punându-l pe acesta în imposibilitatea identificării. Salinger pare a cunoaște perfect care este granița dintre emoționant și penibil și știe precis ce formule să folosească pentru a nu se lăsa niciodată să cadă în tentația cuvântului în plus care să transforme o dramă într-un text lacrimogen. Tocmai de aceea Nouă povestiri este un volum pe care nu trebuie să-l ratați. Evelina Bidea

Citeste Simona Soare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu