Dimensiunea realistă a romanului Zodia Cancerului constă în faptul că tema, ideea, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea social-istorică. Scriitorul „s-a documentat”, cercetând cronicile, locurile, tipurile umane, obiceiurile pe care le descrie.
Elementul de intrigă îl constituie trecerea prin Moldova, în drum spre Istambul, a abatelui Paul de Marenne, însoţit de Alexandru Ruset, fiul domnului Antonie Ruset.
Venit cu o scrisoare de la Vladimir Kaminski, castelan de Katowice, Paul de Marenne, însoţit de căpitanul Turculeţ şi de câţiva monahi, trece spre Iaşi, întâmpinat fiind de Alecu Ruset, care-i povesteşte idila sa cu fiica domnului Gheorghe Duca, Catrina. Intre cele două familii există un conflict social-istoric, în sensul că George Duca Vodă, cum îi spune Mihail Sadoveanu, îl îndepărtase din scaun pe Antonie Ruset, dând mult aur turcilor şi determinându-i pe turci să-1 chinuiască. Ţara Moldovei este „un paradis devastat” de lăcomia turcilor, de lupta pentru putere a pretendenţilor la tron şi de invaziile străine.
Duca Vodă şi Doamna Anastasia sunt prezentaţi ca un cuplu de arivişti, care sacrifică interesele ţării pentru interesele personale. Doamna ţine o evidenţă foarte strictă a bunurilor aduse la curte, făcând imposibilă prezenţa unor cămăraşi de tipul lui Dinu Păturică sau Andronache Tuzluc, din romanul Ciocoii vechi şi noi Ae Nicolae Filimon. Domnul este un ciocoi ajuns autocrat, conducând după principiul „legea sunt eu”: „Dar acuma-i învăţ pe toţi minte, ca să se supuie legii mele”. Este de o lăcomie fără limită: „Poruncă dau să se plece toţi visteriei, plătind rânduielile până la o para şi până Ia un bob de linte” De aceea este fără milă faţă de boierul Grigori Ursachi, pe care-1 „scot în fiecare zi din butuc slujitorii şi-lpat la tălpi ca să-şi plătească datoriile, fie către negustorul liovean, fie către domnul său”. Necruţător este cu Lupul sulgerul, cu vel jitnicerul Bogdan şi vel vistiernicul Ghenca, pe care-i va executa călăul curţii, Buga. Sub acest aspect, înrudirea cu Alexandru Lăpuşneanu al lui Costache Negruzzi se stabileşte cu uşurinţă. Blestemul rostit de Tudor Şoimaru, orb şi bătrân, înainte de a-şi da sufletul la Mănăstirea Golia, numindu-1 Anticrist pe Duca Vodă, ne apare puţin justificat, fiindcă adevăratul Anticrist era la Istambul, aşa cum îi vedem imaginea în roman.
Caracterul romantic al romanului este dat nu numai de idila dintre Alecu Ruset şi domniţa Catrina a lui Duca Vodă, ci şi de evaziunea romantică în trecutul istoric, de mutarea acţiunii la Constantinopol, într-un decor mirific oriental, specific romantismului, de prezenţa eroilor în cadrul unor biserici şi mănăstiri, de implicarea unor elemente de specific naţional, dar mai ales prin structura eroilor.
Caracterul excepţional al eroilor şi al întâmplărilor, care este o trăsătură a programului estetic al romantismului, rezultă din faptul că cei doi eroi principali, Alecu Ruset şi domniţa Catrina, sunt prinţ şi prinţesă, angajaţi într-o relaţie de dragoste, trăită în ascuns. Pentru a se putea întâlni, ei sunt ajutaţi de doica Catrinei, Măgdălina, de domniţa Ruxanda la Neamţ, de abatele Paul de Marenne, de cuviosul Teofan.
Întâmplările excepţionale sunt expuse sub forma celor şase semne. In primul rând faptul că pe icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ s-au ivit lacrimi, apoi a urmat un cutremur de pământ, apoi a venit o ninsoare amestecată cu gheaţă, pe care mitropolitul Dosoftei a tălmăcit-o ca fiind semnul mâniei lui Dumnezeu asupra turcilor. Atunci veniseră trimişii Porţii să ia birul, carnetele şi darurile promise de Duca Vodă. Al patrulea semn a fost o cometă. Scriitorul o asociază cu uciderea starostelui Donie Hâncu din porunca lui Vodă. Atunci s-a arătat şi o pasăre ciudată cu pene albastre, cu
ochi de rubin, care reproducea întocmai răcnetul de moarte al starostelui. Este modul sadovenian de a trata mitul Pasărea Măiastră. El va fi reluet de Nicolae Labiş în Moartea Căprioarei.
Romantic este şi episodul în care Tudor Şoimaru, acum bătrân fiind, vine în faţa lui Vodă şi cere îndurare pentru răzeşii orheieni, care au fost aduşi prinşi la judecată, fiindcă s-au răsculat din cauza birurilor nemiloase puse de domn. Domnul se face că îi iartă, însă dă ordine să fie închişi până vor plăti îndoit datoriile. Tudor moare în Mănăstirea Golia, după ce se spovedeşte şi se împărtăşeşte strigând: „Mă duc la morţi; căci in această viaţă şi-n această lume s-a arătat Anticrist!”, numindu-1 pe Duca Vodă. Clopotul cel mare al Mănăstirii Golia a bătut singur şi Tudor Şoimaru are parte, astfel, de o moarte romantică.
Romantică este şi atitudinea, comportamentul unor boieri, care, plini de milă şi de dragoste faţă de ţară, nu pot accepta jaful făcut de Duca Vodă. Vistiernicul Vasile Ghenca arată, ca şi jitnicerul George Bogdan, acest lucru în faţa Sfatului domnesc. întrebat fiind de mitropolitul Dosoftei, jitnicerul va mărturisi că este preocupat de soarta ţării şi a oamenilor: „—înaltpreasfinte, iartă-mă dacă-ţi întorc vorba şi-ţi spun că n-a fost rătăcire. Căci fapta mi-am cugetat-o. Acest tovarăş de osândă al meu mi-a arătat în mei multe rânduri, care sunt rânduielile pe care le scoate Domnia pentru pieirea acestei sărace ţări. Tablele vistieriei se lungesc şi se umplu; zlotaşii se pregătesc să cuprindă lumea şi s-o strângă, câtă a mai rămas, mai rău decât păgânii. După ciumele care au fost, asta-i una nouă. Şine-am gândit la această nebunie, să sculăm pe acei pământeni, care au mai rămas cu inimă şi cu ruşine. Cei fără inimă şi fără ruşine pleacă nasul şi nejudecă acum. Dar eu nu cunosc altjudeţ decât al lui Dumnezeu, şi la El mă înfăţişez cu inima dreaptă”.
Sentimentul religios formează nucleul argumentului vistiernicului Vasile Ghenca: „M-am spăriat de o pedeapsă mai cumplită, când va fi să mă înfăţişez la judele meu cel mare, care este şi al înalt prea sfinţiei tale, şi al lui Vodă şi al tuturor. Văzând că mi se pune în mână un cuţit ca să belesc ţara, l-am lepădat”. Privi pe toţi „cu umilinţă, dar fără frică”. Fraza ar trebui citită de miniştrii contemporani.
Evlavia eroilor este urmărită, când avem, la hramul Sfintei Paraschiva de la Mănăstirea Trei Ierarhi, prezentată slujba, la care iau parte Duca Vodă cu doamna Anastasia şi cu domniţa Catrina, sau când Alecu Ruset îl caută pe unchiul său Teofan la Mănăstirea Caşin.
Romantică este deghizarea lui Alecu Ruset şi a slujitorului său Bârlădeanu în călugări, mergând la Athos, care va fi reluată în Fraţii Jderi, când Ionuţ Jder şi Botezatu procedează la fel, spre a trece nestingheriţi prin teritoriile aflate sub stăpânirea turcă.
Răpirea mirelui Ştefan beizade, din casa boierului Ilie Ţifescu, este romantică, la vreme de noapte. Se relatează apoi o urmărire a lui Alecu Ruset de către oştenii conduşi de hatmanul Buhuş şi Cantemir serdar. Părăsit de oamenii căpitanului Turculeţ, Alecu Ruset îi întâmpină pe oşteni singur, rămânând până la final un erou romantic, aflat într-o permanentă confruntare cu o realitate social-istorică dură. Prinderea şi moartea lui exprimă deplin raportul dintre realism şi romantism în structura romanului istoric sadovenian.
Zodia Cancerului este o meditaţie sadoveniană pe tema fortuna labilis, un roman de problematică, asociind o influenţă a romanelor de factură expresionistă asupra unui mediu patriarhal moldav, pe care autorul îl cunoaşte şi-1 cultivă. De aceea Alecu
Ruset îi spune abatelui Paul de Marenne că Moldova este un loc „unde nasc şi trec vârtejurile lui Dumnezeu ş-ale oamenilor”, unde calamităţile „stau în lucruri ca mierea în flori. Aici ne veselim şi în altă parte pier oamenii de ciumă şi de sabie. Dumnezeu a îngăduit împăraţilor, foametei şi molimelor să-şi aducă aici cortegiul. Aici, pe acest colţ de pământ, care a fost cândva paradis, nu mai este nimic statornic. Şi domniile îndeosebi sunt mai schimbătoare decât toate”.
Această meditaţie însoţeşte imaginea domniţei Ruxanda, retrasă la Mănăstirea Neamţu, după moartea lui Timus Hmelniţki, care „dintr-o minune a lui Dumnezeu”a ajuns „o biată fiinţă întristată”. Ea îi vorbeşte domniţei Catrina de Alecu Ruset, când acesta o vizitează împreună cu mama ei Anastasia – Doamna.
Imaginea Moldovei devastată de năvăliri, de luptele pentru putere dintre partidele boiereşti, de calamităţile naturale, este a unei ţări bogate, care a fost jefuită: „Rămăseseră însă, în domnia lui Duca Vodă, puţine aşezări de creştini pe acea vale bogată, căci, cu puţini ani înainte, iernaseră tătarii fărâmând şi spârcuind, urmând după dânşii răutăţile prădăciunilor leşeşti, foametea neaşezării şi ciuma lui Dumitraşcu Vodă. lazurile Hali Şuiului se potmoliseră, morile stătuseră, hanurile se cumpăneau în trei pereţi cu acoperişurile arse —locurile satelor pustii se cunoşteau abia, în dudaie înalte; fântâni spurcate de leşuri, cruci însemnând morţi năprasnice, toată priveliştea fericitelor aşezări de odinioară arăta mila domnilor şi-a împăraţilor, precum şi binefacerile năvălirilor şi războaielor care nu mai aveau contenire”.
Domniile aduc când binefaceri, când sunt o calamitate: „Antonie Vodă, părintele meu, n-a înţeles să adune comori după moda tiranilor orientali; a zâmbit bielşugului public şi a fost mazilit sărac. Duca Vodă însă a organizat hoţia domnească”. De aceea „ Toate în Moldova sunt scurte, trecătoare şi viforoase şi cele bune şi cele rele. Acum doi ani aceste locuri erau înflorite şi populate”. Fiindcă atunci când „Dumnezeu se milostiveşte asupra ei, înfloreşte de azi pe mâine, ca o grădină în primăvară după urgia iernii”. Este modul sadovenian de a exprima conceptul de lume-grădină.
Conceptul fortuna labilisW vedem, acţionând şi asupra domnilor. Astfel, Antonie Vodă este chemat la Istanbul, pentru că Duca Vodă le-a spus că are bani mulţi: „Stăpânii de la Stambul l-au schingiuit, l-au împuns cu ace de foc, i-au bătut pene de trestie subt unghii, l-au pus să înghită tulpane de mătase şi i-au tras intestinele pe gură”.
Chiar şi asupra lui Duca Vodă atârnă această ameninţare, pe care Alecu Ruset i-o aruncă în dialogul din palatul domnesc. Domnul George Duca scrisese mai multe cărţi către poloni, ca să-1 ajute contra turcilor. Ele se găseau în mâna unor prieteni ai lui Antonie Vodă. Dacă aceste scrisori ar fi ajuns la Constantinopol, Duca Vodă ar fi fost mazilit şi poate ucis. De aceea Alecu Ruset îi spune lui Duca Vodă că nu se teme de el: „Făcând altfel, cărţile de care am vorbit se mişcă şi purced la Ţarigrad. Asta poate fi primejdie, nu însă pentru acest cap al meu”.Ipocrit, Duca Vodă îl invită la masa ce-o dă în cinstea abatelui Paul de Marenne, dar îl pune pe Milescu să falsifice nişte scrisori cu semnătura lui Alecu Ruset, scrisori care, însoţite de galbeni, vor hotărî moartea beizadelei în finalul romanului: „—Aduceţi-1 aici! porunci Domnul încet, cu linişte. Voi l-aţi cruţat şi bine aţi făcut. Eu însă l-am cumpărat. L-am plătit bani mulţi. “De aceea Duca Vodă are satisfacţia de a-1 omorî cu mâna lui pe Alecu Ruset: „în aceeaşi clipă înălţă de la spate în sus buzduganul şi păli în frunte, între ochi pe Ruset”.Episodul aminteşte de felul în care a fost ucis tatăl lui Tudor Şoimaru, de către Stroie Orheianu, cu buzduganul domnului.
Influenţa stilului cronicilor moldovene asupra lui Mihail Sadoveanu este evidentă din felul în care, la începutul fiecărui capitol, se enunţă printr-un titlu cuprinsul.
Romanul exprimă maturitatea artei scriitorului şi capacitatea de a realiza Fraţii Jderi, această culme a romanului istoric în literatura română. www.noiscriem.net
Citeste Maria Enache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu