vineri, 20 iunie 2014

Constantin Stoica - Drumul Corbilor


Acest roman a fost, candva, o povestire. Autorul ei, al povestirii, era un copil care purta numele meu. Si care, pe atunci, pastea oile si vitele alaturi de un taran varstnic si puternic, simplu si intelept, vajnic si bland. Taranul acela analfabet l-a invatat, din marea carte a vietii, cat nu vor reusi sa-l invete toate scolile pe care, prin puterea Destinului, baiatul avea sa le urmeze. Copilul de atunci nu mai este. L-a inghitit Timpul. Cu tot universul copilariei lui.
Cu mieii si luncile, cu manjii si colinele, cu pasarile si zavoaiele. Si iata, eu, care ii port numele, am scris acest roman adaugand, ici si colo, cate ceva la povestirea lui. L-am scris ca pe un omagiu, modest, desigur, adus destoiniciei, cinstei si demnitatii. Calitati dispretuite intr-o lume confuza, corupta si josnica. Insusiri pentru care Ion Nabadae, eroul neinventat al acestei carti, a fost judecat, condamnat si ucis.

2 comentarii: