Deși titlul poate duce cu gândul la o continuare a seriei „Roboților” lui Asimov, romanul lui Norman Spinrad se înscrie mai mult în tema science-fiction-ului de război, cu o confruntare la scară mare între oameni și un inamic extraterestru redutabil. Nici pe departe la fel de cunoscut ca alte titluri cu subiect similar – de la clasica „Infanterie stelară” a lui Heinlein la mai modernul „Joc al lui Ender” sau, de ce nu, „Steaua Pandorei” – Spinrad vine, ca de obicei, cu o perspectivă mai specială, care deosebește romanul de altele din același gen.
„Literatura romana nu cunoaste autor a carui prezenta fizica in mijlocul contemporanilor sa fi fost patrunsa mai viu de atmosfera creatiei sale, autor la care, intre spatiul manifestarii curente si acela al fictiunii, sa se arcuiasca punti mai numeroase. Strangerea laolalta a celor mai insemnate marturii despre Caragiale asaza intr-o lumina puternica trasatura lui suverana: intelegerea vietii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat si jucat de el insusi. Ceea ce retin cu precadere memorialistii sunt fragmente ale acestei reprezentatii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol.“ (Stefan Cazimir)
