Ultimul mohican se desfăşoară pe fundalul masacrului de la Fort William Henry, din timpul războiului francez şi indian. Acestea sunt „faptele” în jurul cărora Cooper, primul romancier american recunoscut internaţional, construieşte povestea incitantă a unei aventuri în sălbăticie. Puternic influenţat de povestea captivităţii băştinaşilor, el a creat un model urmat de mulţi autori americani, în special de westernuri.
Pionierul vestului, Natty Bompo, apăruse deja, la bătrâneţe, în Pionierii (1823). În această carte, el este înfăţişat ca Hawkeye, un cercetaş în floarea vârstei care lucrează pentru britanici alături de doi băştinaşi Delaware, Chingachgook şi fiul său, Uncas. Ei le întâlnesc pe Cora şi pe Alice Munro, fiicele unui colonel britanic, şi pe parcursul romanului le salvează din captivitate, escortându-le în siguranţă, sau le urmăresc prin pustietate.
Concepţiile rasiale ale lui Cooper sunt conservatoare; deşi apar germenii unei idile interrasiale între Uncas şi blânda Cora (a cărei mamă este negresă), relaţia este înăbuşită. Cooper deplânge distrugerea ţinuturilor sălbatice şi a băştinaşilor ce le locuiesc, dar aceştia sunt sortiţi pieirii inevitabile în faţa progresului, o viziune tipică pentru ideologia americană a veacului XIX.
Citeste Gina Colibaseanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu