Publicat în 1938, cu puţin timp înaintea înrolării scriitorului în armata poloneză, unde acesta avea să îşi găsească sfârşitul la numai 41 de ani, romanul 'Vraciul. Profesorul Wilczur' este o lucrare reprezentativă pentru Tadeusz Dolega-Mostowicz.
Romanul prezintă povestea profesorului Rafal Wilczur - un chirurg celebru şi foarte talentat, 'o somitate în lumea medicală' care, în urma unui atac, îşi pierde memoria pentru aproape două decenii.
Cu toate acestea, continuă să-şi practice instinctiv meseria, cu ustensile improvizate şi împrumutând multe leacuri tradiţionale.
''Ziua nu venea nimeni pe aici şi cu atât mai puţin noaptea. Dimineaţa însă era forfotă în jurul gropilor. Ţăranii din satele aşezate pe o rază de câţiva kilometri de oraş, care se ocupau cu căratul gunoaielor, veneau cu încărcătura lor duhnitoare. Bătrânului Pawel Bankowski, gospodar din Brzozowa Wolka, îi plăcea munca cinstită.
De aceea trăsese chiar pe marginea gropii şi îşi descărca liniştit căruţa. Nu se grăbea, pentru că şi iapa trebuia să se odihnească înainte de a porni la drum, dar şi el suferea de astm, lucru de înţeles la vârsta lui. Tocmai terminase şi îşi întindea pe capră sacul cu resturile de fân, când auzi clar un geamăt venind din groapă.
Îşi făcu repede semnul crucii şi îşi ascuţi auzul. Geamătul se auzi şi mai puternic. - Hei!, strigă el. Cine naiba-i acolo? – Apă!, gemu o voce slabă.'' (Vraciul. Profesorul Wilczur, de Tadeusz Dolega-Mostowicz).
Citeste Maria Enache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu