miercuri, 15 iunie 2011

Thomas Mann - Casa Buddenbrook


Primul roman al lui Thomas Mann, cel care i-a adus Premiul Nobel, n-o fi avînd profunzimile din Muntele magic, nici stranietatea din Doctor Faustus şi nici amploarea copleşitoare din Iosif şi fraţii săi. Are în schimb o rotunjime artistică fără cusur şi acel ceva misterios care dă viaţă unei cărţi. Există cărţi perfect scrise, dar moarte încă din ziua apariţiei. În Casa Buddenbrook, această istorie a unei familii din înalta burghezie germană, duhul povestirii, despre care vorbeşte Thomas Mann în Muntele magic, nu-l părăseşte pe autor nici măcar o singură pagină.

Şi asta în timp ce tînărul romancier lucrează o frescă uriaşă cu minuţiozitatea unui miniaturist, atent şi la marea desfăşurare a întregului dar şi la amănuntele fiecărei scene. Totul începe cu o petrecere de Crăciun din casa bogatului negustor de cereale Buddenbrook, cu mîncăruri grele şi cu un ceremonial al belşugului care presupune ca printre invitaţi să se numere şi poetul oraşului, sărac, dar inimos şi fericit că e primit la masă, chiar dacă gazda îl cam ia peste picior. La petrecere apar cele mai multe dintre personajele romanului, adică trei din cele patru generaţii ale Casei Buddenbrook. Patriarhul şi bătrîna sa doamnă sa, unul dintre cei doi fii ai săi, fiindcă de celălalt nu vrea să audă, şi cei trei nepoţi. Fiecare personaj e marcat de o anumită trăsătură, care îl va urmări toată viaţa.

Citeste Maria Enache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu