Căsătoria doctorului Walter şi prezenţa Lenorei, soţia lui, nu adusese nici o tulburare sanatoriului. Walter. Totul funcţiona în ordinea desăvîrşită de mai înainte. Privit de aproape, mai ales, sanatoriul Walter era o instituţie măreaţă. Corpul de casă, vizibil de pe şosea, la stînga rondului întîi ce leagă Calea Victoriei cu aleea de plimbare a păduricii bucureştene, clădire cu aspect de castel bavarez, era numai centrala instituţiei ; trei pavilioane impunătoare şi noi erau simetric repartizate înapoi în mijlocul parcului şi legate de corpul principal prin lungi coridoare ; pavilionul de chirurgie, cel de boli interne şi cel de boli nervoase ; în fund, izolat sub ocrotirea brazilor şi a teilor, se afla un al patrulea pentru contagioase, cu stil de adevărat pavilion de vînătoare.
De fapt, castelul bavarez şi pavilionul tirolez fusese clădite de prinţul Barodin, însurat cu o prinţesă Basarab. Cumpărat de bătrîna Efraim, cunoscuta banchercasă, atunci cînd Barodin lichidase pentru a se retrage definitiv la Paris, palatul fusese strecurat drept dar de Crăciun în pantoful de lac al tînărului doctor Walter. Era o poveste veche şi acum aproape uitată că văduva Efraim plătise scump amorul tînărului Walter. Cîţiva bucureşteni îşi aminteau să fi văzut înaintea războiului, înapoia ferestrelor caselor vechi din Calea Victoriei, pe banchereasa Efraim, grasă, cu tîmple supărător de negre, încadrînd obrajii cu trei raiduri de guşi, separate de trei rînduri de smaragde, pe care părea că le poartă şi noaptea, încarnate fiind acolo în dungile gîtului, o scula do sultană, căzută cine ştie cînd şi cum micului Efraim, temutul stăpîn al marii finanţe neoficiale. Micul Efraim, marele bancher, nu murise încă la apariţia frumosului Walter şi-l înscrisese cu înţelepciune la rubrica cheltuielilor necesare...."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu