Partea lui Goma, „Patimile după Piteşti”, esenţializează tot ceea ce a fost „Fenomenul Piteşti”. Nu vă gândiţi la ea ca la opera unui neavenit – tot ceea ce stă scris aici s-a întâmplat cu adevărat. Limbajul, dacă vi se pare violent, să ştiţi că e real, au existat cu adevărat asemenea „animale”, că „oameni” nu pot fi numiţi, şi da… au fost români. Dar Goma nu este un eseist, ci un narator, care dacă nu s-ar fi lăsat influenţat (fără voinţa lui) de ororile regimului comunist, probabil că s-ar fi aflat în panteonul literaturii române moderne, aripa „avangardistă”.
Dacă nu ar fi scris despre lucruri reale, şi ar fi preferat să-şi lăbăiască imaginaţia cu situaţii postmoderniste, cum fac unii acuma foart supăraţi pe critici, dar cu viloanţe în străinătate, este posibil ca şi Goma să fi fost un autor de şcoală.
Toate profesoarele de română mai mult sau mai puţin frigide ar fi vorbit despre el dacă nu şi-ar fi pus incontestabilul talent literar în slujba mărturisirii unor crime abominabile, cum a fost cea de la Piteşti. Axl.Pol
ce fel de prezentare e asta?
RăspundețiȘtergere