joi, 26 iunie 2014

Vasile Adamescu - Infruntand Viata


“Înfruntând viața” este jurnalul ʽsupraomuluiʼ, cum îl numesc toți cei care îl cunosc. În lume, există numai 20 de cazuri similare. În România, profesorul Vasile Adamescu este singurul.

„Vasile Adamescu s-a născut în anul 1944 într-o comună dunăreană. Nimic nu prevestea atunci urgia care avea să se abată asupra micuțului: rămâne fără mamă la numai 2 ani iar la puțin timp după aceea se îmbolnăvește de meningoencefalită. Boala cruntă îl lasă orb, surd și mut.
Inteligent și cu o ambiție de nezdruncinat, Vasile Adamescu a reușit, cu ajutorul unor deosebiți oameni-educatori, să treacă ʽdincolo de netrecutʼ. A terminat cursurile gimnaziale și liceale cu note excepționale, iar apoi a urmat Facultatea de pedagogie – secția Psihopedagogie specială, devenind profesor pentru copii cu dublă deficiență senzorială.
Cunoaște 5 limbi străine, a participat la congrese internaționale, sculptează și, deși este pensionar după 29 de ani de profesorat, Vasile Adamescu încă lucrează, la școală sau în atelierul său, cu copiii cu deficiențe de vedere: îi învață să se exprime simțind și modelând lutul.

Citeste Laura Breana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu