Vraja incepe, cititorule, in momentul in care parasind gara inzapezita, uitata de lume, vei urca in trenul de Moscova si barbatul acesta aproape batran, cu infatisare comuna, va incepe sa-si povesteasca viata. Nici chipul si nici degetele butucanoase nu te-ar fi facut sa ghicesti ca e pianist si, totusi, el e cel pe care l-ai auzit cantand, adineauri, in gara. A avut mai multe vieti. A furat identitatea unui mort. A fost cat pe ce sa fie omorat.
A ramas cu o cicatrice pe frunte. Ascuns sub pielea lui de imprumut, se indragosteste de o fata. Ea invata sa cante la pian. Ea il invata sa cante la pian. Se joaca de-a stapana cu el si-i place asta. Nu stie cine e el. Si, ca in atatea povesti, singurul lucru pe care el nu are voie sa-l faca este sa-si scoata masca ridicola si sa-si arate chipul de print. Daca n-ar fi pianul si balul ei...
Citeste Irina Velcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu