miercuri, 6 octombrie 2021

Paul Johnson - Churchill


 „Dintre toate personajele măreţe ale secolului XX, bune sau rele, Winston Churchill a fost personalitatea cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare. Nici o altă viaţă nu e presărată cu mai multe învăţăminte, mai ales pentru tineri: cum să foloseşti în favoarea ta moştenirea unei copilării nefericite; cum să profiţi cu entuziasm de toate situaţiile prielnice: fizice, morale şi intelectuale; cum să ai un curaj nebun, să-ţi cultivi succesul şi să nu te laşi impresionat de inevitabilele nereuşite; şi cum să cultivi, în timp ce dai curs ambiţiei nestăpânite, însufleţit de vitalitate şi pasiune, valori precum prietenia, generozitatea, compasiunea şi decenţa.Nimeni altcineva nu a făcut mai mult decât el pentru menţinerea libertăţii, democraţiei şi a valorilor pe care le preţuim atât în lumea occidentală. Nimeni nu a fost o sursă de spectacol pentru public mai importantă decât el prin suişurile şi coborâşurile impresionante, oratoria magnifică, scrierile şi vorbele pline de forță, izbucnirile de furie şi strălucirea spiritului. A ocupat un loc remarcabil pe scena publică a țării sale şi a întregului mapamond timp de peste şaizeci de ani, loc rămas gol după plecarea sa. Și nici nu a mai existat de atunci cineva care să îmbine atât de fericit o varietate impresionantă de roluri.“ (Paul Johnson)

2 comentarii:

  1. " cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare" hahahaaaaaaaaaaaa!!...cine a scris mizeria asta, ar trebui sa discute cu urmasii minerilor galezi impuscati la ordinul lui Churchill, despre burii omorati in lagerele create de acelasi CHurchill, cu soldatii britanici morti la Galipolli din vina marelui amiral Winston, dar mai ales, cu popoarele Europei de Est, date pe mana lui Stalin de acelasi imbecil alcoolic, rupt de realitate. Cum a facut presiuni imense asupra guvernului polonez de la Londra, pentru a semna acordul cu URSS, prin care jumatatea de tara furata de Stalin in 1939 in cardasie cu Hitler, sa ramana la sovietici.
    Nu stiu cine e acest Paul Johnson, dar merita scuipat in ochi pentru ce scrie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Istoria e scrisa de invingatori. Ca ne place sau nu ...

    RăspundețiȘtergere