Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta.
Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu sunt in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori –, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.
Despre acesti oameni este vorba in aceasta carte. Ei poarta numele de Monica si Virgil lerunca, Noica, Sebastian sau Cioran, Henri Wald, Andrei Plesu sau Horia Bernea. Alteori sunt anonimi, sunt oameni aruncati in gropile comune ale istoriei si pe care numai iubirea, ca revers al urii care i-a impins acolo, ii poate readuce in amintirea noastra. Gabriel Liiceanu
Citeste Nicoleta Ruba
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu