Către sfîrşitul anului 1944, armata a 3-a de şoc, la al cărei stat major lucram ca translator militar, a fost transferată în Polonia. Era pentru întîia.oară de la începutul războiului cînd armata noastră avea ocazia să se deplaseze pe calea ferată. Trecusem de Siedlce. Mă aflam într-un vagon de marfă amenajat pentru transportul de oameni. Uşile fiind trase, din mersul trenului am zărit o ferestruică luminată, cu un brăduleţ pe prichici. Crăciunul.
Trei ani de-a rîndul străbătusem cu piciorul un pămînt care nu cunoscuse decît un singur lucru, războiul. Şi-aici, după fereastra aceasta văduvită de perdele, ce-mi străfulgerase prin faţa ochilor, avea loc o sărbătoare oarecare, necunoscută, dar care, indiferent dacă era tristă, apăsătoare şi sărăcăcioasă, era totuşi o sărbătoare, tulburînd şi răscolind o sumedenie de gînduri despre vremurile cînd domnea pacea.
Iar înaintea noastră se afla Varşovia.
Am pătruns în oraş prin suburbia Praga, pe care apele Vistulei o despărţeau de celelalte cartiere. De pe maluri, o ceaţă geroasă se ridica, asupra ruinelor oraşului. Lingă podul de pontoane o santinelă cu caschetă îşi freca urechile degerate. Ruinele podurilor, care fuseseră aruncate..."
Citeste Sofica Radulescu
Citeste Sofica Radulescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu